Da, sunt sportiva premia(n)ta a FRAE!

Comunicat de presa

Alpinistul Anului 2015

Federatia Romana de Alpinism si Escalada a desemnat cei mai buni sportivi ai anului 2015

Bucuresti, 29.03.2016: Au fost premiate, pe ramuri sportive, rezultatele si realizarile meritorii si in progres din competitiile internationale sau cu relevanta in lumea alpina mondiala si la nivel national in cadrul Campionatelor Nationale si Cupei Romaniei.

Rezultate notabile pe fiecare disciplina in parte:

[.... ]

ALPINISM DE ALTITUDINE

Cea mai valoroasa realizare in anul 2015 este reusita sportivei DOR GETA POPESCU de la CS Montan Altitudine – Rasnov.

DOR GETA POPESCU a urcat pe cel mai inalt vulcan din lume, OJOS del SALADO avand altitudinea de 6873 de metri si astfel devine, la varsta de 12 ani, cea mai tanara alpinista din lume care reuseste o ascensiune pe acest varf.  OJOS del SALADO, Atacacama – Chile, face parte din Circuitul 7 Volcanoes, al celor mai inalti vulcani de pe fiecare continent. [.... ]

Este al treilea an in care sunte premiata de Federatia Romana de Alpinism si Escalada, primele doua fiind, insa, ca membra a Lotului National de Escalada – copii, a carui membra sunt de la varsta de 8 ani.

Da’ acum sunt eu, nu eu din Lotul de Copii ... adica  eu – Geta Traieste la Altitudine!

Imi pare bine ca si mulțumesc frumos autoritatilor de la Federatie  pentru titlul pe care mi l-au acordat. Pentru mine este o bucurie ca performantele mele sunt apreciate si sprijinite, iar acest lucru ma ajuta sa merg mai departe mai ales ca foarte curand voi pleca in America de Nord, pentru doua expeditii, cea pe McKinley fiind foarte importanta. De asemenea este o onoare si o ocazie rara sa fiu alaturi de cei mai buni sportivi ai Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, ca membra a Clubul Sportiv Montan Altitudine si AltitudeExpeditions Team.

 

Pregatirea performantelor o fac in salile de escalada si in cadrul ascensiunilor de vara si de iarna ale Circuitului 7 Munti din GradinaCarpatilor, antrenamente fiind coordonate tot specialisti de la Federatia Romana de Alpinism si Escalada.

 

Programul meu competitional si obiectivele mele sportive, dupa recordul realizat in Aconcagua, sunt, pana la sfarsitul anului 2016, urmatoarele:

26 aprilie – 10 mai – Pico de Orizaba – record  mondial feminin de varsta – bate recordul stabilit de Coco http://www.worldrecordacademy.com/sports/most_successful_young_alpinist_Crina_Coco_Popescu_sets_world_record_213627.html ; pentru Geta, al cincilea Circuitul 7 Volcanoes

10 – 31 mai – McKinley – a doua din lume, prima din afara USA – recordul este de 12 ani - http://www.answers.com/Q/Youngest_to_climb_mount_McKinley  ; voi va avea 12 ani si voi egala un record stabilit in anul 1995; va fi al patrulea varf din Circuitul 7 Summits

20 – 28 octombrie – Gluwe  – record  mondial feminin de varsta – bate recordul stabilit de Coco; pentru mine, al saselea in Circuitul 7 Volcanoes

10 – 30 noiembrie – Carstensz Piramyd - record  mondial feminin de varsta – bate recordul stabilit de Coco; pentru mine, al cincilea varf din Circuitul 7 Summits

La sfarsitul lui 2016 am ca obiectiv ajungerea la:

6 varfuri in Circuitul 7 Volcanoes

5 varfuri in Circuitul 7 Volcanoes

Hai ca avem treaba, iau si “Alpinistul Anului 2016”!

Saga Kid 23,23 martie 2016

Ieri si astazi am mers la after-school Saga Kid, Sediul din Primaverii si cel din zona Baba Novac. 

Am fost asteptata 

de copiii care pregatisera deja telefoanele si caietelele pentru poze sau autografe. Am inceput sa le povestesc despre mine, despre pasiunea mea si despre expeditiile mele iar ei erau din ce-n ce mai intresati si aveau din ce-n ce mai multe intrebari de pus. Erau foarte fericiti si incantati de ceeace le spuneam. Apoi le-am aratat niste filmuletele din Ojos del Salado si Aconcagua impreuna cu o serie de poze din celelale expeditii.

Dupa ce le-am raspuns cu drag la toate intrebarile pe care le aveau am mai discutat putin si am inteles ca si lor le place mult sa se catere si sa mearga pe munte.

Am fost placut surprinsa de modul in care sunt educati, in spiritul reciclarii, al griji fata de mediu. De exemplu acum au un proiect in care construiesc igluuri din peturi de lapte.

Am facut poze de grup,  apoi am mai ramas putin sa ne jucam. Ma bucur foarte mult ca am avut ocazia sa le povestesc acestor copii despre pasiunea mea si ca am aflat ca le place natura, escalada si mai ales sa mearga pe munte!

Sunt sigura ca ma voi intalni cu unii din acesti copii energici, activi si curiosi sa-si descopere pasiunile, in programele mele in care vor simti magia de a descoperi curajul, vor participa la jocuri de echilibru si indemanare, vor invata sa se cateri pe prize artificiale si pe stanci, vor descoperi, in drumetie, farmecul, frumusetile si diversitatea naturii.

Mai multe poze AICI

Aconcagua – Record Mondial – Romania – Dor Geta Popescu

 

Dor Geta Popescu a atins sambata, 6 februarie 2016,  varful Aconcagua, de 6960 m., cel mai inalt din afara Asiei, cel mai inalt din emisfera sudica si cel mai inalt din America de Sud.

Ca membra Altitude Expeditions Team, sportiva Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, in varsta de 12 ani si 8 luni, a devenit cea mai tanara alpinista din lume care ajunge pe varf, stabilind un nou Record Mondial de varsta pentru Aconcagua.  

„Un munte excelent, o ascensiune perfecta: ritm, efort, reusita! In ziua de varf, cum ma asteptam, un parcurs lung, cu vant, tremperatura scazuta si o parte solicitanta pe final; m-am miscat bine si desi eram, evident, cea mai tanara, ritmul pe care mi l-am impus a fost mai bun decat al multor parteneri de ascensiune. Am ajuns pe varf, Record Mondial de varsta! Sub mine o mare de varfuri, munti pana la orizont! Imi trece prin cap ca recordul pe ruta Ghetarului Polonez este inca, din 2009, al lui Coco! Singurul lucru pe care pot sa-l gandesc este, simplu si firesc:”Ce frumoasa-i viata!”.”

Dor Geta Popescu a obtinut primul rezultat de exceptie al anului competitional 2016, obiectivele ei sportive ca membra a sectiei de performanta a Clubului Sportiv Montan Altitudine, cuprinzand ascensiuni pe cele mai inalte varfuri si cei mai inalti vulcani din America de Nord si din Australia si oceania, expeditii in care vizeaza patru noi Recorduri Mondiale de varsta in alpinismul de altitudine.

 

Pregatirea performantelor se face in salile de escalada si in cadrul ascensiunilor de vara si de iarna ale Circuitului 7 Munti din Gradina Carpatilor, antrenamente coordonate de Federatia Romana de Alpinism si Escalada.

Expeditiile de record ale Getei sunt, fara indoiala, un “Produs in Romania, organizate de Altitude Expeditions Team si sponsorizate de brandurile romanesti Strindberg.ro - professional sportswear, S-KARP Romania - all-terrain footwear, Redis Nutritie, Celadrin - Pentru că iubești mișcarea!, F64 Studio - Echipamente fotografice Circuitul 7 Munti din Gradina Carpatilor.

PENITENTES, ARGENTINA, 8 DE FEBRERO DE 2016 - Dor Geta Popescu llegó el sábado, 6 de febrero de 2016, al pico Aconcagua, el pico más elevado de los hemisferios sur y occidental con una altitud de 6960, el más alto de la Tierra después del Asiático y la cumbre más alta de América de Sur.

Como miembro de Altitude Expeditions Team, la joven deportista de 12 años y 8 meses de la Federación Rumana de Montañismo y Escalada se ha convertido en el escalador más joven del mundo en alcanzar la cima, estableciendo un nuevo récord mundial para el Aconcagua.

“Una montaña excelente, una subida perfecta: ritmo, esfuerzo, éxito! En el día de la cumbre, como me lo  esperaba, un largo viaje, viento, frío y una parte muy dura al final. Me moví bien y aunque yo era, obviamente, la más joven del grupo, el ritmo que me impuse fue mejor que el de muchos compañeros de ascensión. He llegado a lo más alto, Récord Mundial para mi edad! Debajo de mí una multitud de  picos, montañas hacia el horizonte! Ahora estoy pensando que el record del Glaciar Polaco sigue perteneciendo a Coco, mi hermana, del  año 2009. La única cosa que puedo pensar ahora mismo es simple y natural: “Que vida más esplendida...”

Para Dor Geta Popescu es el primer resultado excepcional para el año 2016, sus objetivos como miembro del Club de Deporte de Altitud y Montaña, incluyen escalar los picos más altos y los volcanes más altos de América del Norte, de Australia y Oceanía, expediciones que tienen como objetivo primordial establecer tres nuevos Records Mundiales en el montañismo de altura de su categoría.

La preparación y su  máximo rendimiento se hacen y se obtienen en las salas de escalada y en los ascensos de verano e invierno del  Circuito de las  7 Montañas del Jardin de los Carpatos, entrenamientos coordinados por la Federación Rumana de Montañismo y Escalada.

Las expediciones y los records de Geta son indudablemente un “Hecho en Rumania” , organizadas por Altitude Expeditions Team y patrocinado por marcas rumanas - Strindberg.ro - professional sportswear, S-KARP Romania - all-terrain footwear, Redis Nutritie, Celadrin, F64, Euro Educational - EDU  - your event – our multimedia solutions  y El Circuito 7 Montañas del Jardin de los Carpatos 

12 Year-Old Romanian Mountaineer Sets New World Record for Mount Aconcagua

PENITENTES, ARGENTINA, FEBRUARY 8, 2016 - 12 years-old Dor Geta Popescu reached the top of Mount Aconcagua on Saturday February 6. She becomes the world's youngest female mountaineer to reach this top, setting a new World Record for Aconcagua for her age group. 

At 6,960 meters (22,838 ft), Aconcagua is the highest mountain outside of Asia, and by extension, the highest point in both the Western Hemisphere and the Southern Hemisphere. 

A member of Altitude Expeditions Team and a sportswoman of the Romanian Federation of Mountaineering and Climbing, Dor Geta Popescu said: "An excellent mountain, a perfect ascent: rhythm, effort, success! In the day we reached the top, as I was expecting, it was windy, the temperature dropped and the last part was strenuous; although I was, obviously, the youngest in the group, the rhythm I set to myself was better than that of some of my ascent partners. I reached the top and realized I set a new world record for my age group! Beneath me, a sea of mountain tops and mountains until the horizon line! I remembered that the record on the route of the Polish Glacier was set, in 2009, by my sister, Coco! The only thing I can think is that life is, indeed, beautiful!". 

Dor Geta Popescu has obtained the first exceptional result for 2016. Her sports objectives, as a member of the performance group of the Altitude Mountaineering Sports Club, include climbing the highest tops and the highest mountains in North America, Australia and Oceania, expeditions in which she wants to set three new World Records for her age group in altitude mountain climbing. 

She prepares in climbing rooms and during the summer and winter expeditions on the 7 Mountains in the Carpathian Garden Circuit, trainings coordinated by the Romanian Federation of Mountaineering and Climbing.

Geta's world breaking expeditions are, no doubt, "Made in Romania"- organized by the Altitude Expeditions Team, sponsored by the Romanian Brand Strindberg.ro - professional sportswear, S-KARP Romania - all-terrain footwear, Redis Nutritie, Celadrin, F64, Euro Educational - EDU  - your event – our multimedia solutions and the 7 Mountains in the Carpathian Garden circuit. 

 

Aconcagua – Record Mondial – Romania – Dor Geta Popescu

Comunicat de Presa

Dor Geta Popescu a atins duminica, 7 februarie 2016,  varful Aconcagua, de 6960 m., cel mai inalt din afara Asiei, cel mai inalt din emisfera sudica si cel mai inalt din America de Sud.

Ca membra Altitude Expeditions Team, sportiva Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, in varsta de 12 ani si 8 luni, a devenit cea mai tanara alpinista din lume care ajunge pe varf, stabilind un nou Record Mondial de varsta pentru Aconcagua.  

„Un munte excelent, o ascensiune perfecta: ritm, efort, reusita! In ziua de varf, cum ma asteptam, un parcurs lung, cu vant, tremperatura scazuta si o parte solicitanta pe final; m-am miscat bine si desi eram, evident, cea mai tanara, ritmul pe care mi l-am impus a fost mai bun decat al multor parteneri de ascensiune. Am ajuns pe varf, Record Mondial de varsta! Sub mine o mare de varfuri, munti pana la orizont! Imi trece prin cap ca recordul pe ruta Ghetarului Polonez este inca, din 2009, al lui Coco! Singurul lucru pe care pot sa-l gandesc este, simplu si firesc:”Ce frumoasa-i viata!”.[ .... ]

 


















Sa va zic cum a fost

Am plecat din Bucuresti dimineata si am ajuns in Amsterdam unde am facut escala de zece ore. Am iesit din aeroport si ne-am plimbat putin, este un oras foarte frumos, cu multe canale de apa traversate de podulete, cu stradute inguste si case deosebite, construite in alte timpuri. Totul era linistit si frumos. Am gustat, fiecare in felul lui, cate putin din atmosfera locului. 

Seara, am zburat din Amsterdam spre Buenos Aires unde am ajuns la sapte dimineata. De aici lucrurile au mers pe repede inainte, aveam de obtinut hotararea judecatoreasca de intrare in parc, pentru mine, si de dat varful intr-un timp relativ scurt. Asa ca, dimineata urmatoare eram in Mendoza, un oras aproape de munte. Eram foarte fericita ca in sfarsit ajunsesem, si primul lucru pe care am vrut sa-l fac a fost sa mananc avocado!

In Mendoza am mai stat doua zile, am reusit sa obtinem aprobarea si formele de intrare in parc chiar la terminarea programului de lucru, asa ca a trebuit sa ne grabim.

In prima zi pe munte am plecat direct din Mendoza, am luat un autobuz si am ajuns la baza muntelui, in Penitentes, unde am lasat lucrurile de care nu aveam nevoie, apoi am pornit spre prima tabara la 3800 de metri altitudine. Am mers pe o pajiste cu flori galbene, inaintea noastra se vedea fata sudica a muntelui Aconcagua, era superb! Dupa o ora si trei sferturi am ajuns in tabara unde am lasat bagajele si am pornit la aclimatizare, pentru a putea dormi bine. 
Urmatoarea zi am plecat spre tabara de baza la 4200 de metri altitudine. Ziua aceea a fost foarte solicitanta pentru ca am parcurs 22 de kilometri, iar imediat ce am ajuns a inceput sa ploua. Eram obosita si abia asteptam sa dorm! In tabara erau niste domuri in care erau paturi pliante. Urmatoarea zi a fost de odihna, ne-am plimbat putin si am inceput sa facem bagajele pentru urmatoarea zi.

Dimineata am plecat la aclimatizare si pentru a lasa o parte din echipament in urmatoarea tabara, Alaska, la 5200 de metri altitudine. A fost un traseu greu, aveam cam 15 kg in rucsac,  panta era abrupta si mergeam pe mult grohotis. Cand am ajuns sus, am montat unul din corturi pentru a lasa lucrurile in el. A inceput sa ninga cu fulgi inghetati, foarte tari, si eram intr-un nor incarcat cu electricitate; asa mi s-a explicat cand am inceput sa alerg speriata, cand am simtit, chiar prin caciula si gluga, ca ceva ma pisca de cap, parca mi se ridicase parul. Pana la urma ninsoarea s-a potolit si am inceput sa cobor. Urmatoarea zi am mutat toata tabara la 5200 de metri. Acolo am inceput sa simt aerul rarefiat si frigul. Am topit zapada si am inceput sa dormim in cort. Dimineata, cand m-am trezit, stiam ca urmatoarea noapte urma sa ne trezim la trei si sa plecam spre varf, asa ca aveam foarte mari emotii. Am strans tot ce aveam de luat si am plecat spre tabara de varf, Berlin. Acum rucsacul avea in jur de 18 kg, ma miscam greu, dar constant, si am facut pana in tabara de varf, Berlin, trecand prin tabara Nido del Condores, cam 3 ore.

Cand am ajuns am montat cortul si am inceput sa topim zapada si sa ne facem bagajul de varf. Am adormit cu mari emotii si cu fluturasi in burtica, cum spune tata. In ziua de varf ne-am trezit la trei dimineata si am inceput sa urcam fara coltari. Pana in punctul in care sa ne punem coltarii s-a luminat deja, ne-am pus coltarii si am urcat o panta foarte abrupta, dar scurta. Stiam din Ojos del Salado ca daca vezi ceva la o anumita distanta s-ar putea sa fie o iluzie si acel ceva sa fie mai departe, dar aici chiar nu a fost asa! Doar am urcat putin si am ajuns intr-o creasta de unde, in spatele nostru, se vedea umbra varfului in forma de piramida. Era uimitor, ma bucuram foarte mult ca suntem asa de aproape de reusita si ca am ocazia sa vad asa ceva! A urmat dupa aceea un traverseu putin ascendent, apoi am intrat in canaleta pe unde am mers pe langa o stanca drept in fata, de unde am vazut varful. Era zapada foarte mare, iar tata mi-a spus ca nu a mai fost niciodata atat de mare.

Dupa ce am ajuns sub varf, adica s-a terminat canaleta, am mers pe o poteca foarte ingusta si am ajuns la o stanca de vreo zece metri inaltime. Eu ma asteptam sa mai urmeze ceva dupa, dar, am ajuns! Am ajuns pe varf!!! 

Eram foarte fericita si am facut semnul meu catre tata, de fapt catre toata lumea, desi eram numai noi pe varf: arat varful, apoi spre mine, si arat ca eu sunt pe varf .... si ca sunt foarte, foarte FERICITAAAA!

Dor Geta Popescu expeditia de Record Mondial de varsta pe Aconcagua 6962m. - 26 ian. - 12 feb. 2016

Varful Aconcagua are 6.962 de metri, este cel mai inalt din afara Asiei si in acelasi timp cel mai inalt din ambele Americi.

Face parte din Circuitul 7 Summits al celor mai inalte varfuri de pe fiecare continent

Pe 10 ianuarie 2009, la 14 ani şi o lună, Crina Coco Popescu a atins vârful Aconcagua ca membra a Altitude Expeditions Team, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care urcă pe Aconcagua abordând ruta Gheţarului Polonez

Dor Geta Popescu  va avea 12 ani si 8 luni si vizeaza stabilirea unui nou Record Mondial de varsta pentru acest varf, ascensiunea facandu-se pe ruta normala. 

In acest fel Recordurile Mondiale feminine de varsta pe Aconcagua, atat pe ruta normala cat si pe cea a Ghetarului Polonez, vor fi in Romania. 

Este al treilea varf al Getei in Circuitul 7 Summits, dupa Elbrus 5642m. (cel mai inalt varf din Europa - 15 aug. 2015 cu record european de varsta) si Kilimanjaro 5895m. (cel mai inalt varf din Africa - 16 iulie 2015 cu record national de varsta).

Dor Geta Popescu participa la expeditia organizata de Altitude Expeditions Team ca membra a Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, legitimata la Clubul Sportiv Montan Altitudine

Sponsori:

  

Alpinism de altitudine - Calendar competitional 2016

Dor Geta Popescu este legitimata la Clubul Sportiv Montan Altitudine afiliat Federatiei Romane de Alpinism si Escalada si membra a Altitude Expeditions Team.

Expeditiile de record ale Getei Popescu in Circuitele 7 Summits si 7 Volcanoes sunt incluse in calendarul competitional al Federatiei Romane de Alpinism si Escalada

26 ianuarie -11 februarie – Aconcagua pe ruta normala – record mondial feminin de varsta – record nereusit de Angel More, ; pentru Geta, al treilea varf din Circuitul 7 Summits

21 – 39 mai – Pico de Orizaba – record  mondial feminin de varsta – bate recordul stabilit de Coco http://www.worldrecordacademy.com/sports/most_successful_young_alpinist_Crina_Coco_Popescu_sets_world_record_213627.html ; pentru Geta, al cincilea Circuitul 7 Volcanoes

10 iunie – 01 iulie – McKinley – a doua din lume, prima din afara USA – recordul este de 12 ani - http://www.answers.com/Q/Youngest_to_climb_mount_McKinley  ; Geta va avea 13 ai ei 15 zile si va fi al patrulea varf din Circuitul 7 Summits

20 – 28 octombrie – Gluwe  – record  mondial feminin de varsta – bate recordul stabilit de Coco; pentru Geta, al saselea in Circuitul 7 Volcanoes

10 – 30 noiembrie – Carstensz Piramyd - record  mondial feminin de varsta – bate recordul stabilit de Coco; pentru Geta, al cincilea varf din Circuitul 7 Summits

La sfarsitul lui 2016 Dor Geta Popescu are ca obiectiv ajungerea la:

• 6 varfuri in Circuitul 7 Volcanoes
• 5 varfuri in Circuitul 7 Volcanoes

Obiectivul urmarit:

• Prima alpinista din lume care termina ambele circuite: 7 Smmits si 7 Volcanoes
• Cea mai tanara alpinista din lume care temina Circuitul 7 Summits

Pana in prezent, 8 alpinisti, din care 2 alpiniste, au incheiat Circuitul 7 Volcanoes, 422 Circuitul 7 Summits si nici o alpinista nu a realizat ambele circuite.

A la 12 años de edad - record mundial en el andinismo de grande altura

Am plecat pe 23 noiembrie cu avionul de la Bucuresti la Londra, de la Londra la Madrid si de la Madrid la Santiago, in Chile. Eram nerabdatoare sa vad daca cel mai inalt vulcan din lume este cum mi-l imaginam eu.  Inainte de a ne imbarca, am mai vorbit o data cu Coco care mi-a povestit cum a fost cand a mers ea: deoarece ultima portiune este de catarat, era important sa am foarte mare grija de mine si sa fiu atenta pe creasta la ultima portiune.
                                                                                                                   
                                                   #1. Santiago, Copiapo, pregatire pentru Ojos#

Am ajuns dimineata in Santiago, iar planul era ca seara sa mergem catre Copiapo. Am lasat bagajele la aeroport, fiind foarte grele, si am mers prin centru pentru a lua biletele de autobuz si pentru a schimba niste bani. Langa autogara de unde urma sa plecam era gara veche, inca in functiune, construita de Eiffel inaintea turnului din Paris. In incinta garii era si un carusel vechi si foarte frumos, probabil din aceeasi epoca cu gara. 
A durat ceva timp pana s-a dezmeticit tata, dar dupa aceea mi-a aratat locuri si cladiri si mi-a povestit despre ele sau despre momente si intamplari din trecut, el fiind a cincea oara aici si stiind, cat de cat, orasul. 
Dupa ce am luat biletele, am mers in zona centrala. Am aflat ca in toate orasele de aici piata centrala - cu un parc, o catedrala, un spatiu deschis si statui - se numeste Platza del Armas. Mergand pe strada comerciala pietonala, trecand prin Platza del Armas, am ajuns in piata de fructe unde am vazut pepeni galbeni, capsuni, piersici, avocado, caise, cirese, papaia, ananas, banane, citrice de tot felul. Cred ca toate fructele mele preferate erau acolo! 
Ne-am limitat la ce am putut manca acolo si am luat cateva pentru drumul catre Copiapo. Mai mancasem si in Romania sau in alte tari fructele astea, dar, capsunile si caisele de aici erau proaspete si gustoase, mai ales gustoase! 
Piata era situata langa vechea hala comerciala care acum era o zona turistica cu restaurante, fructe de mare, suveniruri si pesti. 
La inceput nu mi s-a parut un oras sau o tara deosebita, dar pe masura ce stateam mai mult acolo, imi placea din ce in ce mai tare. Seara am luat autobuzul: era un autobuz cu etaj, sa zicem, cu scaune care se intindeau. Mai vasusem unul in Bucuresti cand eram mai mica, dar acela era unul turistic. Seara am adormit repede in autobuz, iar dimineata m-am trezit aproape de Copiapo, cred ca era cam ora opt, si am aflat ca parcursesem aproape cei 800 de kilometri. 
Observam ca solul era din ce in ce mai arid. Era inceput de desert. Pe la noua am ajuns in Copiapo, la autogara. Acolo ne-a asteptat Cristi, am facut cunostinta si mi-am dat seama imediat ca este un om extraordinar. El ne-a dus prin oras, ne-a aratat centrul si apoi ne-a dus la apartamentul unde urma sa stam. 

                

Am iesit prin centru, iar tata voia sa ajunga la supermarketul pe care ni-l indicase Cristi, dar a luat-o complet in directia opusa, in loc sa mergem in dreapta am luat-o in stanga, si ne-am ratacit. Atunci am luat un autobuz pe care scria CENTRO si astfel am reusit sa gasim magazinul, asta dupa ce mai intai am crezut ca iar ne-am ratacit, din cauza ca autobuzul a mers la inceput pe un deal. Seara am mers la Cristi, iar acolo au venit si Meu si Flaviu, doi prieteni de-ai lui, oameni excelenti, care stau tot in Copiapo si sunt tot geologi, ca si gazda. 









Mai aveam de stat doua zile  zile in Copiapo, timp in care, cum spune tata, am "mirosit" si noi sa vedem cum merg lucrurile si ne-am aproviziont pentru cele 12 zile cat am planificat ca o sa dureze aclimatizarea, apropierea si ascensiunea pe Ojos del Salado.
In seara dinaintea plecarii catre Atacama ne-am intalnit "la noi" (in apartamentul in care stateam) cu gazdele noastre, Ghiuri, Ervin, Mariana si noii, dar cu siguranta, bunii si dragii prieteni Cristi, Meu si Flaviu, cei care, maine dimineata, ne vor duce si insoti doua zile in Atacama. Ajutorul, caldura si sustinerea acestor oameni au fost esentiale pentru reusita mea.
                                                                                  
                                                                                   #2. Atacama; zilele 1 si 2, Laguna Negro Francesco, laguna Santa Rosa #


Am plecat cu Cristi, Meu si Flavio in Laguna Negro Fransesco. Eram uimita de frumusetea muntilor si de asezarea lor in mai multe planuri. Eram doua masini, iar eu am mers impreuna cu Cristi si tata. 

Mi-a placut foarte mult faptul ca din Copiapo am plecat inconjurati de munti si, cum urcam un deal, picam tot intre ei, si daca eram mai sus se vedeau in toate partile numai munti. Era impresionant! Am ajuns la Laguna Negro Fransesco, am intrat in refugiu si am gustat cate ceva, apoi am mers cu tata sa ne uitam prin jur. 

 

In partea dreapta a lagunei erau niste grupuri de flamingo roz (era a doua oara in viata mea cand vedeam flamingo, prima oara am vazut in Kilimanjaro, cel mai inalt vulcan si munte al Africii), iar apa era de culoare albastra, putin spre turcoaz. In partea in care erau pasarile, apa era de un albastru inchis.
 
Era nefiresc de frumos, era prima oara cand vedeam asemenea culori ale apei.  Peste cateva zile, la Laguna Verde, m-am  bucurat sa vad o apa de un turcoaz special. Peste cateva ore am mers din nou cu Cristi si Flavio. Ei au fotografiat flamingo, iar eu le-am facut niste poze. Apoi am stat cu Flavio de vorba, in timp ce Cristi a reusit sa se strecoare aproape de pasari. 
   
De atunci a inceput sa-mi simt capu’. Cand am ajuns la refugiu am luat niste lemne vechi din spate si am facut un foc in semineul care se afla in sala de mese. Nu ma simteam foarte bine si nu am mai avut chef sa stau, asa ca m-am bagat in sac si am incercat sa adorm. Probabil ca din cauza ca am urcat asa de repede la acea altitudine a inceput sa ma doara capul.
A doua zi dimineata am coborat din  4500 in 3800 de metri altitudine, la Laguna Santa Rosa. Acolo m-am simtit mult mai bine, imi trecuse si durerea de cap, era excelent. Refugiul avea patru incaperi mici si o debara. Erau doua camarute de dormit, una cu o masa si un hol. Cum ieseai afara era o micuta veranda cu o banca unde puteai sta sa te uiti la privelistea minunata a lagunei.


Meu si Flaviu au plecat la Copiapo. A mai ramas Cristi care a mers sa fotografieze. Am stabilit cu el ca daca nu-l sunam, de acolo, noi  cam 3 km pe drumul de intoarcere catre Copiapo, pana intr-un pas situat la 4200 si am revenit la refugiu pe jos. Cand aproape ajunsesem, am vazut ca vin niste oameni, erau o echipa de italieni si niste rangeri. 
    
Ne-am petrecut seara cu ei in micul container metalic, unde stateau ei, ne-am incarcat aparatul de fotografiat si am vorbit despre muntii si ariile protejate din Romania. Deoarece ei plecau urmatoarea zi spre Copiapo, am stabilit sa ne lase in drumul lor la postul de control vamal.  In noaptea aceea am dormit foarte bine, asa ca am recuperat somnul pierdut. 
                                                  
                                               # 3. zilele 3 - 7: aclimatizare, Laguna Verde, Ref. Claudio Lucero,  #

In urmatoarea zi, prietenii nostri de la Parcul National s-au tinut de cuvant; am ajuns la "carabinieri" si de acolo, cu amabilitatea (si masina) unor argentinieni care se intorceau din vacanta petrecuta in Chile, am ajuns la Laguna Verde, la 4200 de metri altitudine. Am trecut mai multe terase inconjurate de munti. Inainte de a trece faleza ce anunta urcarea pe o noua treapta de altitudine, am vazut un fenomen rar care se numeste "fata morgana": in fata se vedeau muntii, iar la baza lor un lac in care acestia se reflectau perfect in apa; cu cat te apropiai de locul respectiv, cu atat lacul se muta catre linia orizontului. A durat un timp pana sa ma conving ca este doar o iluzie, desi tata imi explica acest lucru; pana la urma am ajuns la stanci si, intr-adevar, nici urma de lac.
Dupa ce am trecut de platoul cel mai inalt din zona, situat la 4500m, si am inceput sa coboram, am vazut brusc, dupa o curba si de pe un loc inalt, Laguna Verde. Era superba, toata turcoaz, de un turcoaz intens, peste tot diferite nuante de verde si albastru, era de neimaginat! Iar aceasta laguna avea stanci de jur-imprejur, refugiul era sub ele pe o portiune cu roca alba, in contrast, dar in armonie cu turcoazul apei si nuantele de rosu ale desertului.

Am ajuns cu masina langa refugiul parasit si inca uimita de peisaj, m-am prins: "Oau, ape termale aici, la 4200 de metri altitudine?!". In jurul micilor bazine sapate in piatra alba, erau construite niste ziduri de piatra pentru a fi ferite de vant. Ne-am instalat in refugiul parasit, dar inca utilizabil; eram singuri, asa ca, dupa plecarea argentinienilor care ne-au adus cu masina, ne-am pus ordine in lucruri, ganduri si am incercat sa planuim.

Mai pe seara, au venit doi alpinisti coreeni, aceeasi cu care ne intalnisem pe drumul de la Nero Francesco la Laguna Santa Rosa. Se intorceau de pe Mulas Muerte, un varf vizavi de tabara si laguna. Purtasera biciclete de carbon, usoare si foarte moderne, pe varf si spuneau ca vor sa faca acelasi lucru si pe Ojos del Salado: erau sponsorizati de firma producatoare si asa prevedea contractul. Seara am discutat cu ei si am aflat ca erau foarte experimentati, unul dintre ei facuse Everestul. In urmatoarea zi, ei urmau sa mearga cu masina pana-n 5200m, tabara Atacama, sa se aclimatizeze. Planuiau sa revina seara la Laguna Verde, lucru care ne-a dat ideea de a merge cu ei. 
Pana sa ma trezesc eu, tata a reusit sa-l sune pe Cristi, asa cum se intelesesera, sa-i spuna ca am gasit masina si ca sambata, daca nu suntem la 5800, la Claudio Lucero, sa ne caute la Laguna Verde. 
Astfel am putut sa mergem si noi cu coreenii, la aclimatizare. Pe drum au fost niste limbi de zapada pe care a trebuit sa le ocolim, dar pe una nu am reusit si, desi avea urme pe ea, am rupt o aparatoare de sub masina pe care tata si colegii coreeni au trebuit s-o repare. 

A urmat apoi o portiune cu bolovani peste tot si te tot zgaltia. In sfarsit, am ajuns si am intrat in refugiul - container Atacama. 
Imediat cum am intrat am vazut un abtibild cu Clubul Montan Altitudine. M-am bucurat ca a ramas acolo de cand a mers tata prima oara si am facut poze. Dupa ce am rontait ceva, m-am dat putin cu bicicleta, lucru destul de obositor pe nisip si la altitudinea aceea, dar foarte distractiv. 

Dupa un timp am coborat cu masina pe acelasi drum accidentat si atunci i-am spus lu’ tata: "De aici o sa ies cu febra musculara la mana stanga, ca si la dus tot cu aia m-am tinut de maner!". Am ajuns la Laguna Verde si am mai prins o tura de bicicleta.
In urmatoarea zi, colegii nostri au incarcat masina hotarati sa-si mute tabara la  5800m., desi durerea de cap nu le disparuse. Am profitat, din nou, de bunavointa lor si i-am rugat sa ne lase, in drumul lor spre Atacama, la Claudio Lucero, refugiul de la 4560m.

In ziua aceea, dupa ce ne-am aranjat in refugiu, am mers in spatele refugiului pe niste stanci care aveau deasupra o platforma, de fapt ultima terasa, cea de la 4500m, de unde drumul principal catre Argentina incepea sa coboare.

In a sasea zi am mers pe un varf de 5200 de metri altitudine, pentru aclimatizare. Era in fata refugiului, dar pana acolo era un drum drept prin desert; ti se parea scurt, dar s-a dovedit extrem de lung. Am inceput sa mergem pe acel drum si abia cam peste o ora si jumatate am inceput sa urcam, intai nu foarte abrupt, dar apoi din ce in ce mai sustinut.

 

Vedeam un varf la o oarecare distanta, dar nu stiam daca aceasta este tinta noastra, noi margand si uitandu-ne la altimetrul fixat la 5200m. Cand am ajuns pe asa zisul varf, am obsevat ca incepea o sa, apoi o creasta ascendenta care ducea catre alte varfuri, din ce in ce mai inalte.
In acea zi m-am gandit la Coco, deoarece era trei decembrie,  ziua ei de nastere, si am incercat sa-i transmit: "La multi ani de ziua ta, o sa-ti dau un cadou special: o sa fac varful! Nu pe acesta, ci Ojos-ul!" In sfarsit, ajunsesem pe varf. Apoi a urmat coborarea, drumul cel lung pe plat spre refugiu. Acum era si mai lung pentru ca vedeai refugiul in fata ta si tot mergeai, mergeai si nu mai ajungeai. A fost greu, dar foarte frumos! Urmatoarea zi a fost una foarte linistita: nu a batut deloc vantul, am stat la soare, era chiar foarte cald. Cum zice tata, a fost o zi excelenta! Am stat linistiti, am lenevit si ne-am odihnit. Ma gandeam la ziua de varf: daca am prinde o  vreme ca asta, ar fi fantastic! 
In ziua urmatoare, a venit Cristi sa mergem in 5200 de metri altitudine, tabara Attakama.

 

                                                                     # 4. Ultimile etape de aclimatizare si VARFUUUL!!!  # 

Am ajuns la refugiul - container Attakama si eram nerabdatoare sa ajung in ultima tabara si sa plecam catre varf. Asa ca am mers pe drumul catre tabara de varf  sa ne aclimatizam pentru a putea dormi bine in acea noapte. 

 Am mers cam un kilometru si jumatate, destul de greu, fiind un parcurs cu multa cenusa vulcanica. Dintr-un punct al parcursului se vedea Laguna Verde, mica si cu o culoare intensa de turcoaz. M-am bucurat foarte mult sa o vad din nou,  eram putin uimita, neasteptandu-ma s-o revad de la aceasta distanta, dar si foarte fericita. Am stat putin, am admirat privelistea, am facut niste poze si am coborat inapoi in tadara Attakama. Ne-am bagat in sacii de dormit si eram nerabdatoare sa vina ziua urmatoare: urma sa mergem, pentru aclimatizare, in tabara de varf, Tejos, la 5800 m. Pana acolo erau patru kilometri, din care strabatusem deja unul si jumatate si incercam sa-mi imaginez restul traseului.  Am plecat dimineata, am dus o parte din echipament si ne-am intors inapoi in tabara Attakama.
 

In seara aceea am mancat nuci si migdale prajite la primus, cum imi facea tata cand eram mica, acasa, pe plita, cu sare si paine. 
Cu o zi inainte de varf am plecat in tabara Tejos cu restul echipamentului. Cand am ajuns, mi-am amintit ca am vazut o poza cu Coco in fata refugiului, langa cort. In refugiu am vazut ca sunt niste caiete in care lumea  scria cand facea varful. Erau trei caiete, intr-unul dintre ele am vazut trecuta expeditia cu Coco. M-am bucurat foarte tare ca am gasit-o! 

 Seara, ne-am pregatit echipamentul pentru urmatoarea zi, ziua de varf. Eram emotionata si nelinistita gandindu-ma ca dupa ce voi face varful (nu daca fac varful, dupa ce fac varful) voi fi cea mai tanara alpinista din lume care va fi atins varful vreodata. 

Ne-am trezit la trei dimineata. Am facut ceaiul cu apa pe care o tinusem in sac ca sa nu inghete, m-am imbracat cat de repede am putut pentru ca eram foarte somnoroasa. Cand am iesit din refugiu era un frig si un vant de tremuram, atat de frig, cat si de emotie. 

Am urcat o panta foarte abrupta si nesfarsita, in capul meu. Cand a rasarit soarele eram ca pe la jumatatea drumului, panta continua si se termina in craterul vulcanic. In crater era zapada ori un lac inghetat, nu sunt sigura. 

L-am ocolit si am ajuns la baza unui horn. De-acolo am urcat pe o panta foarte abrupta, chiar mai abrupta decat cea pe care am urcat de la refugiu pana in crater, cu multa cenusa vulcanica si pietris, unde faceai trei pasi in fata unul inapoi. Am urcat cu greu pe horn si apoi a venit partea mea preferata, ultima portiune care era de catarat. 

Eram foarte fericita ca aproape reusisem, eram foarte obosita, dar ma incurajam singura, imi spuneam: "Hai Geta, mai ai doar un pic de catarat si esti in varf, hai!". Am inceput sa ma catar, tata statea jos si ma filma, mi s-a parut destul de greu, probabil ca daca nu ar fi fost la altitudine mi s-ar fi parut mai usor, imi puneam mainile pe stanca, ma gandeam ca trebuie sa fiu foarte atenta. Daca mie imi este acum dificil, oare cum i-a fost lui Coco care a mers singura de la inceputul craterului?! Cand am ajuns la sfarsitul portiunii de catarat am vazut ca peste tot in jurul nostru erau numai munti, in fiecare parte pana la orizont. Se vedea si Laguna Verde, insa de data asta nu era chiar asa de clara culoarea ei. 
Cand am ajuns in creasta mi s-a parut ca portiunea de crater de langa noi este mai inalta, dar cand am ajuns in varf mi-am dat seama ca nu era nimic mai inalt ca locul in care eram. Vantul era foarte puternic, stateam jos si ma tineam de stanca. Ma bucuram foarte mult, tata vroia sa dam mana pentru ca am facut varful, dar i-am spus ca intai ajungem jos si dupa aceea dam mana, aici suntem numai la jumatatea drumului. 

Ne-am felicitat si ne-am bucurat impreuna. Am facut, mandra, poze cu steagul inscriptionat cu ALTITUDE EXPEDITIONS TEAM apoi am descatarat cu foarte mare grija pe horn. Am trecut de horn, am iesit din crater si am inceput sa coboram pe panta abrupta vazand refugiul Tejos in vale. 

Am coborat in aproximativ cinci ore pana la refugiul din tabara de varf, acolo am strans sacii de dormit si ne-am facut bagajele. Am plecat spre  Attakama, mi-a fost mai greu pentru ca eram foarte obosita si ma durea capul din cauza faptului ca nu bausem si mancasem nimic. 

In 5200 m. ne-a asteptat Cristi, ne-a felicitat, am strans restul de bagaje si am plecat spre Copiapo. In masina am ramas cu bocancii de optmiari si am adormit imediat, m-am trezit doar cand am ajuns in oras pe la doua noaptea.

....... ( AICI urmeaza zilele de SARBATORIRE a reusitei, pe-ndelete. Promit sa pun repede! ) ........
                                                                     #

Da, am reusit! V-am spus eu, Geta Traieste la ALTITUDINE. Am avut nevoie de zece zile de aclimatizare si sa ne apropiem de munte, iar in a unsprezecea zi, am dat varfu’.

Da, am reusit! A fost exceptional: greu, solicitant, cu vant si frig in ziua varfului, dar si cu claritate, vizibilitate si peisaj deosebit. Chiar asta ma motiveaza, ma face sa ma simt speciala si sa ma pregatesc pentru noi ascensiuni de record.

Cea mai solicitanta expeditie de pana acum, cel mai inalt vulcan din lume, cea mai arida regiune de pe glob. Bucuria reusitei, intensitatea efortului intr-un peisaj unic si intelegerea speciala pe care mi-a oferit-o, fac, cu siguranta, din Ojos del Salado si Atacama locuri speciale in sufletul meu, locuri in care voi reveni curand.