Unic, Papua, Giluwe - am fost acolo!

Am ajuns pe 3 decembrie in Mt. Hagen (oras, munte mai tarziu!) din Papua Noua Guinee, dupa un zbor de 60 de ore, cu escala in Doha, Bangkok, Manila si Port Moresby.

Eram foarte fericita si entuziasmata, stiam ca o sa  mergem prin jungle adevarata, ca o sa cunosc localnicii care traiesc numai din cules si vanatoare si ca este sezonul polios ceea ce, in zona tropical, inseamna foarte munta umiditate, namol, apa si cizme de cauciuc.

A doua zi am inceput sa urcam pe Giluwe, ca doar nu era sa incepem cu o pauza! Am plecat prin jungla, am mers doua ore si jumatate pana la locul in care incepe golul alpin. In acest timp eram uimita de vegetatia ce ma inconjura, de modul in care era eliberata calea noastra, pe alocuri, cu maceta.

Aici, golul alpine este un loc cu iarba deasa, inalta si multa apa peste tot. In scurt timp a inceput sa ploua, ne-am udat si cizmele ni s-au umplut repede, dar, eram incantata caci era o experienta noua! Am mai facut cinci ore pana in tabara, pe o creasta, de fapt pe marginea craterului volcanic. Pe circumferinta discontinua si variabila ca inaltime, se ridica, cu circa 400m deasupra imprejurimilor, doua varfuri remarcabile,  doua puncte cam diametral opuse.

De primul varf, cel mai scund, am trecut la intrarea pe creasta craterului, noi venind pe culmea unei scurgeri radiale de lava. Cel de al doilea varf sic el mai inalt, este tinta noastra!

Tata imi spusese ca vom merge pe crater pana la varf insa, cand am ajuns in apropierea zonei inalte am coborat catre drept, in crater. Cand intelesesem ca vom cobora si, deci,  ca la intoarcere urma sa urcam tot parcursul pana in creasta, am ramas, o clipa, dezamagita. Apoi am spus:”Asta e, o facem si pe asta!”. Pe la mijlocul coborarii catre locul taberei de varf, ploaia se mai domolise, asa ca, odata ajunsi, am avut ragazul de a monta cortul, apoi ploaia a reanceput.

Noaptea urma sa plecam catre varf; aveam emotii. Vorbisem sa ne trezim la ora cinci dimineata, dar eu, pe la doua noaptea, eram deja pregatita de plecare, asta din cauza fusului orar, cred.

Pornim spre varf, la lumina frontalei, urmand o ruta ce urca pe partea stanga a varfului pana la nivelul muchiei craterului, apoi am luat-o in dreapta pe o poteca care merge direct pe directia varfului.  Am vazut rasaritul de soare si apoi varful, eram foarte fericita cand am vazut portiunile de cataract si hornul ce iesea pe varf. Era din ce in ce mai abrupt, intai mai puneam mainile sa ma tin de iarba, apoi urmau pasajele de catarare si traverseul expus catre hornul final.

Si, fara sa imi dau seama, ajunsesem pe varf! Era excelent plafonul de nori era sub noi, dar in acelasi timp nu acoperea tot asa ca vedeam cate ceva din ce era in vale. Am scos steagul Romaniei inscriptionat cu ALTITUDE EXPEDITIONS TEAM si m-am bucurat de reusita si de noul meu record mondial de varsta!

Am coborat in aceiasi zi. Eram bucuroasa, dar, dupa 12 ore de cand pornisem spre varf, dupa cateva reprise de ploaie, coborarea portiunii prin jungle devenise o lupta cu oboseala, namolul, apa si obstacolele vegetatiei abundente. Am ajuns jos, ne-am descaltat si am varsat apa ce se adunase in bocanci, am ajuns la locul de cazare si am dormit 12 ore neantoarsa, probabil cate 6 ore pe fusul orar de aici si 6 pe cel de acasa!

M-am trezit complet odihnita, refacuta si cu o foame … sau de foame m-oi fi trezit, de fapt. A urmat un mic dejun fabulous, cu ananas, banana, capsuni, papaya si fructe ale pasiunii! Si totul pe o terasa cu o priveliste deosebita, cu soare si atmosfera de vis.

Dupa ce ne-am odihnit am zis sa nu ratez ocazia de a face un Grossklockner pe o vreme cu 90% umidite, noroi si ploaie: Mount Hagen (munte de data asta!) 3778 metri, al doilea cel mai inalt Vulcan din Papua Noa Guinee, un fel de Grossklockner la tropice. Ploaia a venit dupa prima ora de ascensiune si a urmat toate cele opt ore, de urcare si coborare.

Dupa 1000 de metri diferenta de nivel prin jungle am iesit in gol alpin, care aici inseamna iarba deasa si inalt iesiind dintr-un sol mustiind de apa. Urmeaza o creasta de lava cu o succesiune de trei varfuri, si al treilea cel mai inalt. Pe ploaia si ceata care ne insoteau nu vedeam decat primul varf si pe urma continuam aparand urmatorul.

Dupa inca 600m diferenta de nivel, cand am ajuns in cel mai inalt punct ne-am bucurat ca nu a mai aparut nimic mai sus in zare si ca ne-am atins scopul, dezamagiti, totusi ca nu ne putem bucura si de privelistea ce trebuie sa se fi deschis de pe acest varf.

Facuseram doua varfuri (in trei zile si primu’ cu record mondial), stabilisem inca un record mondial de varsta, urcasem pe cel de al saselea vulcan din cei sapte, excelent, ce imi mai trebua sa fiu fericita? Papua Noua Guinee este, fara indoiala, o tara cu munti fantastici si in care am cunoscut oameni de treaba, minunati si excelenti!