A fost o sambata excelenta, o
asteptam demult, ca dupa doua saptamani de antrenamente aveam chef de ceva
jocuri si prieteni noi sau mai vechi de
joaca pe stanci si pe munte. M-am bucurat sa vad atatea copii veniti sa vada
muntele si sa invete sa catere. Unora cand au vazut stanca li s-a facut teama
de inaltime si spuneau: “vai de mine ce sus este, e prea greu, nu pot!” altii,
insa, abea asteptau sa se catere pe ea.
Am facut lucrurile pe rand, nu departe
de stanca este locul nostrum de joaca. Aici am catarat in pom cu ajutorul unor
prize atasate, ne-am suit pe o scara de cordelina asigurati cu hamuri si corzi,
am facu exercitii de echilibru pe Base line. In timp ce ne jucam mai intrebam
copii daca le mai este frica de cataratul la stanca, majoritatea imi spuneau ca
nu, desi dupa cum trageau cu ochiul la stanca din apropiere, stiam ca teama
exista inca dar, acum, dorinta de a incerca si de a reusi devenise din ce in ce
mai mare.
Bucuria reusitei si mandria unui timp mai scurt sau a mai multor urcari a devenit subiect de discutie atunci cand oboseala ne-a domolit elanul de temerari.
Cand a trebuit sa plece, copii au fost foarte tristi pentru ca mai vroiau sa se catere si sa ne jucam impreuna, la inaltime. Eu eram bucuroasa ca mai imi facusem cativa prieteni care, cu siguranta, isi descoperisera pasiunea pentru munte si reusisem impreuna, si de aceasta data, sa ne distram de minune, magia curajului facandu-si efectul, pe munte si pe stanca, nu doar la munte.
Mai multe fotografii AICI.
Si Tu poti fi TEMERAR!
Sa ne ANTRENAM!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu