Aconcagua – Record Mondial – Romania – Dor Geta Popescu

Comunicat de Presa

Dor Geta Popescu a atins duminica, 7 februarie 2016,  varful Aconcagua, de 6960 m., cel mai inalt din afara Asiei, cel mai inalt din emisfera sudica si cel mai inalt din America de Sud.

Ca membra Altitude Expeditions Team, sportiva Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, in varsta de 12 ani si 8 luni, a devenit cea mai tanara alpinista din lume care ajunge pe varf, stabilind un nou Record Mondial de varsta pentru Aconcagua.  

„Un munte excelent, o ascensiune perfecta: ritm, efort, reusita! In ziua de varf, cum ma asteptam, un parcurs lung, cu vant, tremperatura scazuta si o parte solicitanta pe final; m-am miscat bine si desi eram, evident, cea mai tanara, ritmul pe care mi l-am impus a fost mai bun decat al multor parteneri de ascensiune. Am ajuns pe varf, Record Mondial de varsta! Sub mine o mare de varfuri, munti pana la orizont! Imi trece prin cap ca recordul pe ruta Ghetarului Polonez este inca, din 2009, al lui Coco! Singurul lucru pe care pot sa-l gandesc este, simplu si firesc:”Ce frumoasa-i viata!”.[ .... ]

 


















Sa va zic cum a fost

Am plecat din Bucuresti dimineata si am ajuns in Amsterdam unde am facut escala de zece ore. Am iesit din aeroport si ne-am plimbat putin, este un oras foarte frumos, cu multe canale de apa traversate de podulete, cu stradute inguste si case deosebite, construite in alte timpuri. Totul era linistit si frumos. Am gustat, fiecare in felul lui, cate putin din atmosfera locului. 

Seara, am zburat din Amsterdam spre Buenos Aires unde am ajuns la sapte dimineata. De aici lucrurile au mers pe repede inainte, aveam de obtinut hotararea judecatoreasca de intrare in parc, pentru mine, si de dat varful intr-un timp relativ scurt. Asa ca, dimineata urmatoare eram in Mendoza, un oras aproape de munte. Eram foarte fericita ca in sfarsit ajunsesem, si primul lucru pe care am vrut sa-l fac a fost sa mananc avocado!

In Mendoza am mai stat doua zile, am reusit sa obtinem aprobarea si formele de intrare in parc chiar la terminarea programului de lucru, asa ca a trebuit sa ne grabim.

In prima zi pe munte am plecat direct din Mendoza, am luat un autobuz si am ajuns la baza muntelui, in Penitentes, unde am lasat lucrurile de care nu aveam nevoie, apoi am pornit spre prima tabara la 3800 de metri altitudine. Am mers pe o pajiste cu flori galbene, inaintea noastra se vedea fata sudica a muntelui Aconcagua, era superb! Dupa o ora si trei sferturi am ajuns in tabara unde am lasat bagajele si am pornit la aclimatizare, pentru a putea dormi bine. 
Urmatoarea zi am plecat spre tabara de baza la 4200 de metri altitudine. Ziua aceea a fost foarte solicitanta pentru ca am parcurs 22 de kilometri, iar imediat ce am ajuns a inceput sa ploua. Eram obosita si abia asteptam sa dorm! In tabara erau niste domuri in care erau paturi pliante. Urmatoarea zi a fost de odihna, ne-am plimbat putin si am inceput sa facem bagajele pentru urmatoarea zi.

Dimineata am plecat la aclimatizare si pentru a lasa o parte din echipament in urmatoarea tabara, Alaska, la 5200 de metri altitudine. A fost un traseu greu, aveam cam 15 kg in rucsac,  panta era abrupta si mergeam pe mult grohotis. Cand am ajuns sus, am montat unul din corturi pentru a lasa lucrurile in el. A inceput sa ninga cu fulgi inghetati, foarte tari, si eram intr-un nor incarcat cu electricitate; asa mi s-a explicat cand am inceput sa alerg speriata, cand am simtit, chiar prin caciula si gluga, ca ceva ma pisca de cap, parca mi se ridicase parul. Pana la urma ninsoarea s-a potolit si am inceput sa cobor. Urmatoarea zi am mutat toata tabara la 5200 de metri. Acolo am inceput sa simt aerul rarefiat si frigul. Am topit zapada si am inceput sa dormim in cort. Dimineata, cand m-am trezit, stiam ca urmatoarea noapte urma sa ne trezim la trei si sa plecam spre varf, asa ca aveam foarte mari emotii. Am strans tot ce aveam de luat si am plecat spre tabara de varf, Berlin. Acum rucsacul avea in jur de 18 kg, ma miscam greu, dar constant, si am facut pana in tabara de varf, Berlin, trecand prin tabara Nido del Condores, cam 3 ore.

Cand am ajuns am montat cortul si am inceput sa topim zapada si sa ne facem bagajul de varf. Am adormit cu mari emotii si cu fluturasi in burtica, cum spune tata. In ziua de varf ne-am trezit la trei dimineata si am inceput sa urcam fara coltari. Pana in punctul in care sa ne punem coltarii s-a luminat deja, ne-am pus coltarii si am urcat o panta foarte abrupta, dar scurta. Stiam din Ojos del Salado ca daca vezi ceva la o anumita distanta s-ar putea sa fie o iluzie si acel ceva sa fie mai departe, dar aici chiar nu a fost asa! Doar am urcat putin si am ajuns intr-o creasta de unde, in spatele nostru, se vedea umbra varfului in forma de piramida. Era uimitor, ma bucuram foarte mult ca suntem asa de aproape de reusita si ca am ocazia sa vad asa ceva! A urmat dupa aceea un traverseu putin ascendent, apoi am intrat in canaleta pe unde am mers pe langa o stanca drept in fata, de unde am vazut varful. Era zapada foarte mare, iar tata mi-a spus ca nu a mai fost niciodata atat de mare.

Dupa ce am ajuns sub varf, adica s-a terminat canaleta, am mers pe o poteca foarte ingusta si am ajuns la o stanca de vreo zece metri inaltime. Eu ma asteptam sa mai urmeze ceva dupa, dar, am ajuns! Am ajuns pe varf!!! 

Eram foarte fericita si am facut semnul meu catre tata, de fapt catre toata lumea, desi eram numai noi pe varf: arat varful, apoi spre mine, si arat ca eu sunt pe varf .... si ca sunt foarte, foarte FERICITAAAA!